Și vouă vă place atunci când priviți la infrastructura și cultura mersului pe bicicletă în orașe precum Copenhaga, Amsterdam sau Strasbourg? Și noi încercăm, cu pași mici, să aducem mersul pe bicicletă mai aproape de România, asta pentru că va fi mereu nevoie de mijloace alternative de deplasare.

În paralel cu sărbătorirea celor 200 de ani de pedalat, în Olanda se desfășoară cea mai mare conferință dedicată ciclismului și mobilității urbane – Velo City 2017 are loc în perioada 13 – 16 iunie. Organizată de European Cyclists’ Federation, conferința are motto-ul „Libertatea Pedalatului”, iar printre subiectele principale de discuție se numără: infrastructura pentru mersul cu bicicleta, siguranța celor care aleg să pedaleze, beneficiile pedalatului, sustenabilitatea și multe altele la fel de interesante. Peste 260 de speakeri își vor prezenta viziunea în următoarele zile pe tot felul de subiecte legate de ciclism, oferind peste 100 de sesiuni uimitoare.

Credem că e foarte important pentru un oraș european, așa cum este și Bucureștiul, să aibă posibilități alternative de deplasare în fiecare zi. Fie că vorbim despre mersul la serviciu sau drumurile pe care le aveți de făcut în oraș, bicicleta poate fi o alternativă excelentă la mașina personală sau la transportul în comun. Tocmai de aceea încercăm prin proiectul I’Velo Urban să fim mai aproape de nevoia bucureștenilor de a se deplasa mai simplu și mai rapid dintr-un punct într-altul.


Abonează-te la newsletter și primești informații despre pachete, reduceri, sfaturi, noutăți și evenimentele pe care le organizăm în cadrul proiectelor noastre de biciclete.

I'Velo » Icon „Newsletter”