Asociația Green Revolution si Raiffeisen Bank anunță deschiderea în București și în orașele din țara a sezonului de toamnă al studentObike 2016, proiectul anual de bike-sharing gratuit, destinat centrelor universitare.

Astfel, începând din 3 octombrie, sezonul de toamna studentObike își reia programul în centrele de închirieri din București, Iași și Timișoara, iar din 10 octombrie și în Cluj.

330 de biciclete vor fi puse gratuit la dispoziția studențiilor din București, din trei centre universitare: Politehnică-Rectorat, Politehnică-Regie și Complex Agronomie – Herăstrau, dar și în alte trei centre din țară: Iași, Cluj si Timișoara. Studenții pot folosi bicicletele, atât în campusul universitar, cât și în afara acestuia, de luni pana vineri, pe baza legițimatiei valabile de student și a unui act de identitate. StudentObike oferă în același timp tuturor studenților din București posibilitatea de a inchiria bicicletele și în zilele de weekend, în centrele din Campus Regie si Campus Agronomie și începand de anul acesta și în centrele din Timișoara și Iași.

“Programul studentObike promovează folosirea bicicletei ca mijloc de transport alternativ în randul studenților. Suntem prezenti în cele mai mari centre universitare din țara, pe axa principala de transport pentru studenți, pentru că ne dorim să construim un comportament responsabil față de mediu și un stil de viață sănătos pentru tineri. Avem convingerea că prin acest proiect contribuim la dezvoltarea comunităților și ne bucuram să vedem că numarul utilizatorilor studentObike este mai mare în fiecare an”, a declarat Corina Vasile, Director, Direcția Comunicare și Relații Publice, Raiffeisen Bank.

„Asteptăm studenții să înceapă sezonul de toamna în forță și cu multa energie. Bicicletele studentObike sunt pregătite să-i poarte pe studenți de la cursuri, la bibliotecă sau locuri de relaxare și sperăm ca numarul lor să fie în creștere și în toamna aceasta”, a declarat Raluca Fiser, președinte Asociația Green Revolution.

 

 Despre studentObike:

 

studentObike este un proiect național de bike-sharing gratuit pentru studenții din șase centre universitare, aflate în București (trei centre), Cluj-Napoca, Iași si Timișoara.

În cei cinci ani de funcționare, programul  « studentObike » a reușit să scoată peste 125.000 de studenți la pedalat și peste 15.000 de studenți în prima parte a sezonului 2016.

studentObike este implementat în campusurile universităților partenere: Universitatea de Stiințe Agricole și Medicină Veterină, Universitatea Politehnică din București, Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea de Medicina și Farmacie Cluj-Napoca și Universitatea Tehnică din Iași.

Proiectul studentObike se desfasoara in parteneriat cu Universitatea Politehnică din București, Universitatea de Stiințe Agricole si Medicina Veterină, Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca și Universitatea Tehnică din Iași și Universitatea de Vest din Timișoara.

Abonează-te la newsletter și primești informații despre pachete, reduceri, sfaturi, noutăți și evenimentele pe care le organizăm în cadrul proiectelor noastre de biciclete.

I'Velo » Icon „Newsletter”