Asociația Green Revolution, în parteneriat cu Raiffeisen Bank, anunță închiderea sezonului I’Velo Relax 2017.
Centrele I’Velo Relax din București se vor închide la finalul lunii octombrie, cu excepția centrelor Herăstrău și Tineretului care, în funcție de condițiile meteorologice, vor fi deschise și în luna noiembrie, în zilele de sâmbătă și duminică, în interval orar 10:00-18:00. Celelalte centre I’Velo Relax din țară se vor închide după următorul calendar:
- 24 octombrie – Alba Iulia
- 26 octombrie – Sibiu
- 30 octombrie – Brașov
- 1 noiembrie – Oradea
- 3 noiembrie – Constanța
În 2017, peste 154.000 de persoane din București, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Oradea și Constanța au ales bicicletele I’Velo Relax pentru activități de recreere sau pentru transportul utilitar. Mulțumim deopotrivă celor care au închiriat bicicletele Relax, cât și autorităților, partenerilor și sponsorilor care au susținut proiectul. Numărul mare de utilizatori și implicarea acestora în acțiunile organizate în cadrul proiectului demonstrează interesul din ce în ce mai mare pentru o comunitate a bicicliștilor.
“Ne bucurăm să vedem că bicicleta redevine treptat un mijloc alternativ de transport în București, dar și în țară iar comunitatea bicicliștilor devine din ce în ce mai mare și mai unită. Împreună cu partenerii noștri de la Asociația Green Revolution ne dorim să schimbăm cultura transportului în România și să contribuim la dezvoltarea infrastructurii pentru promovarea transportului alternativ. În acest fel sperăm să avem angajați și clienți mai sănătoși și să respirăm un aer mai curat”, a declarat Corina Vasile, Director Comunicare și Relații Publice Raiffeisen Bank România
“Suntem mandri ca in cei opt ani de activitate, I’Velo Relax a reusit sa scoata la pedalat peste 1.550.000 de persoane. Credem cu tarie ca, prin reteaua I’Velo Relax, am contribuit si speram sa continuam sa contribuim la creerea unei noi mentalitati in randul locuitorilor. Acest fapt va duce, pe termen lung, la schimbarea modului in care arata orasele noastre, bicicletele devenind un mijloc de transport utilitar, nu doar de agrement. Le multumim celor peste 150.000 de utilizatori din acest an si ii asteptam in numar cat mai mare si anul viitor sa dovedim ca suntem parte a oraselor in care traim”, a declarat Raluca Fișer, președintele Asociației Green Revolution.
În cele peste 200 de zile de functionare a centrelor de inchiriere I’Velo Relax din Bucuresti, peste 120.000 de bucuresteni au ales bicicletele I’Velo pentru a se relaxa sau pentru a se deplasa dintr-un punct in altul al orasului, iar aproape 34.000 de persoane au inchiriat bicicletele galbene din cele 5 centre din tara – cu peste 22.000 de închrieri în Constanța, 3.000 în Alba Iulia și Sibiu, peste 1.000 în Brașov și 4.000 în Oradea.
I’Velo Relax este cel mai important proiect de bike-sharing din Romania si are ca scop introducerea graduala a bicicletei in peisajul vietii urbane, atat pentru recreere, cat si ca mijloc de transport alternativ si sanatos.
In cei 8 ani de functionare la nivel național, programul I’Velo Relax a reusit sa scoata peste 1.550.000 de romani la pedalat si a contribuit la reducerea emisiilor de CO2 din atmosfera cu aproximativ 2.180 de tone. Programul I’Velo Relax, initiat de Raiffeisen Bank si Green Revolution, se desfasoara cu sprijinul primariilor din Bucuresti, Brasov, Sibiu, Iasi, Constanta, Alba Iulia, Oradea, precum si al Administratiei Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti.
Despre Raiffeisen Bank:
Raiffeisen Bank este o banca universală de top pe piața românească, oferind o gamă completă de produse și servicii de calitate superioară persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM și EPOS, phone-banking (Raiffeisen Direct), mobile banking (Raiffeisen Smart Mobile) și internet banking (Raiffeisen Online). Raiffeisen Bank are o rețea de peste 500 agenții în toată țara care deservesc aproximativ 2 milioane clienți, dintre care 100.000 de IMM-uri și 8.200 corporații mari și medii.